Participă la selecţia pentru Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Participă la selecţia pentru Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române!

[2022-09-22]
de Ştefana Totorcea

Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu“ al Patriarhiei Române organizează o selecţie sâmbătă, 24 septembrie. Copiii şi adolescenţii cu voce sunt invitaţi să cânte cel puţin două piese, iar toţi cei buni vor fi selectaţi, fiindcă nu este limită la numărul de membri ai corului. Nu există taxă de participare.
Selecţia se desfăşoară în intervalul 12:30-14:00, în Amfiteatrul „I. G. Coman” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă de pe Str. Sfânta Ecaterina 2-4. Pot participa fete cu vârste între 10 şi 18 ani şi băieţi cu vârste între 9 şi 12 ani.
Fiecare candidat va cânta cel puţin două piese (religioase, laice, colinde, patriotice, muzică uşoară etc). Prezentarea la comisie se face în ordinea sosirii şi înscrierii la secretara comisiei. Toţi cei buni vor fi acceptaţi.
„Vă aşteptăm cu mare interes şi cu gând bun!” transmit reprezentanţii corului.
Corul de Copii şi Tineret Symbol al Patriarhiei Române a fost înfiinţat în data de 18 septembrie 1990 de profesorul Jean Lupu cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti.
Este primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român (16 decembrie 1990) şi primul şi unicul cor de copii care a oferit integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.
Repertoriul Corului Symbol cuprinde lucrări de folclor, muzică bizantină, creaţii corale ale compozitorilor români şi străini, dar şi muzică clasică românească şi universală.
Arhidiaconul Jean Lupu, fondatorul corului, a primit în 2020 Crucea Patriarhală pentru clerici pentru activitatea desfăşurată, iar corul şi-a schimbat denumirea în Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 485, Ultimul acces: 2026-10-09 18:02:07